Alfabetul limbii italiene și regulile de scriere și de citire

Alfabetul limbii italiene este alcătuit din 21 de litere italiene și alte 5 litere de origine străină. În linii generale, vocalele se citesc la fel ca și în limba română, și aici nu veți întîmpina dificultăți. Nici regulile de citire a consoanelor nu vă vor da mari bătăi de cap, totuși, iată ce trebuie să știți: 

• Accentul în limba italiană se scrie numai în cazul în care cuvîntul se scrie cu accent în mod obligatoriu. Toate cuvintele au accent, dar nu în toate cuvintele accentul se scrie. Pentru a vă face anumite notițe legate de corecta pronunțare a unui cuvînt, nu desenați accentul deasupra vocalei, ci subliniați vocala dată, sau desenați sub aceasta un punct (așa cum veți observa că se procedează pentru indicarea vocalei accentuate în dicționarele cu traducere din italiană în română). Exemple de cuvinte în care unica modalitate de a indica vocala accentuată este sublinierea vocalei (sau desenarea unui punct sub aceasta), și nu desenarea accentului deasupra vocalei accentuate sunt: ciao, mafia, opera, pasta, pizza, spaghetti, etc. Cuvintele în care accentul se scrie în mod obligatoriu sunt cuvintele în care accentul cade pe ultima literă din cuvînt, cum ar fi: caffè (cafea), città (oraș), università (universitate), felicità (fericire), tribù (trib), gioventù (tineret), lunedì (luni), martedì (marți), etc. 
• O consoană dublată se pronunță cu sunetul mai puternic și apăsat, pentru a se da de înțeles faptul că se scriu, totuși, două consoane. Este foarte important să ținem minte cuvintele în care există o doppie (o consoană dublată) și să le pronunțăm corect, pentru a nu duce în eroare interlocutorul. Dacă neglijăm această regulă, putem comite greșeli care ar schimba sensul cuvîntul și al propoziției în totalitate. De exemplu: ano (anus), anno (an), pena (necaz), penna (pix), papa (papă (de la Vatican)), pappa (papă (mîncare pentru bebeluși)),  capello (fir de păr), cappello (pălărie), nono (al nouălea), nonno (bunel), nona (a noua), nonna (bunică), tono (tonalitate), tonno (ton - pește),  pala (lopată), palla (minge), sera (seară), serra (seră), etc. 
• Grupurile de litere ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi, se citesc exact ca în limba română: cena (cină), cima (vîrf), circo (circ),  aceto (oțet), gente (lume), gesto (gest), gioco (joc), angelo (înger),  che (ce), chiave (cheie), chicco (bob), occhio (ochi), ginocchio (genunchi), ghiaccio (gheață),  ghiandola (glandă), ghepardo (ghepard), etc. Mai există o regulă care spune că după grupul de litere ci sau gi, dacă urmează vocala e, atunci sunetul i se pierde: gielo (ger), cielo (cer). 
• Grupul de litere gn se citește prin evitarea pronunțării sunetului literei g, iar n-ul devenind foarte moale, la fel ca sunetul ñ din spaniolă, sau gn din franceză. Un exemplu echivalent sunetului acestui grup de litere, dar scris cu litere chirilice, ar fi: нь. A se atrage atenția la faptul că, deși după grupul de litere gn nu se scrie vocala i, aceasta se aude în mod obligatoriu. Iată și cîteva exemple: signore (domn), signora (doamnă), signorina (domnișoară), legno (lemn), cognome (nume de familie), agnello (miel), gnocco (gălușcă), campagna (țară, sat), etc. 
• Grupul de litere gli se citește prin evitarea pronunțării sunetului g în această îmbinare de litere. Consoana l devine una foarte moale, atît de moale, încît se aud doi de i, primul fiind foarte scurt, iar al doilea- mai puternic. Un exemplu echivalent sunetului acestui grup de litere, dar scris cu litere chirilice, ar fi: льи. Exemple de cuvinte în care avem de-a face cu acest grup de litere: coniglio (iepure), famiglia (familie), luglio (iulie), ciglio (geană), vaniglia (vanilie), sopracciglio (sprînceană), etc. 
• Litera q este întotdeauna urmată de u și de încă o vocală. Sunetul acesteia este c (gutural). Exemple de cuvinte: quando (cînd), quanto (cît), quattro (patru), cinque (cinci), quindici (cinsprezece), quadro (tablou), acqua (apă). Pentru a înțelege mai bine cînd scriem într-un cuvînt c, și cînd scriem q, trebuie să vă amintiți că după q întotdeauna urmează u și încă o vocală, iar după c - doar în trei cuvinte: scuola (școală), cuore (inimă), cuoco (bucătar). 
• Litera z  nu se pronunță niciodată ca în limba română. Aceasta are două sunete: uneori acesta este surd: ț, alteorisonor: dz (dependent de regiune și de dialectul regional). Cu toate acestea, există careva reguli. Cuvinte în care z se pronunță întotdeauna ț sunt cuvintele care au au următoarele sufixe (terminații): -zione, -anza, - enza, -azzo/-azza, -ezzo/-ezza, -ozzo/-ozza, -uzzo/-uzza, -onzolo/-onzola. De exemplu: lezione (lecție), attenzione (atenție), emozione (emoție), speranza (speranță), danza (dans), coincidenza (coincidență), conoscenza (cunoștință), ragazzo (băiat), ragazza (fată), pazzo (nebun), pezzo (bucată), prezzo (preț), belezza (frumusețe), sicurezza (siguranță), destrezza (dibăcie), pozzo (puț), carrozza (căruță), verduzzo (verzui), verduzza (verzuie), poetonzolo (poet de doi bani), etc. Cuvintele în care litera z  se pronunță dz sunt verbele care se termină cu -izzare, toate formele lor de conjugare și derivatele acestora. Spre exemplu: organizzare (a organiza), armonizzare (a armoniza).  În celelalte cazuri, pentru a cunoaște cu certitudine careeste sunetul literei z într-un cuvînt italian, este nevoie de a cunoaște și originea acelui cuvînt. Este o treabă destul de complicată, dar iată cîteva exemple: z-ul este surd dacă a derivat de la z german: zaffo (dop); de la s arabic: tazza (ceașcă), zucchero  (zahăr); de la s latin: zampogna (cimpoi). Dar tocmai din cauză că treaba e atît de complicată, ultimamente, pentru aceste din urmă cuvinte, au apărut chiar și în dicționare două forme de pronunție. Prin urmare, cum nu veți pronunța cuvîntul zucchero, sau zampogna, oricum veți avea dreptate. Totuși, de la o regiune la alta, pronunția diferă. 
• Litera s aflată în poziție intervocalică (între două vocale), are sunetul z. Exemple de cuvinte în care avem de-a face cu această regulă: casa (casă), naso (nas), rosa (trandafir), causa (cauză), pausa (pauză), paese (țară), occasione (ocazie), etc. Această regulă nu este valabilă în cazul în care avem de-a face cu o doppie. Prin urmare, doi de s se pronunță s, chiar dacă se află între două vocale: cassa (aparat de casă), rosso (roșu), osso (os), essere (a fi), etc. 
• Litera s, se citește z și în cazul în care este situată în fața uneia dintre consoanele următoare: b, d, g, l, r, m, n, v. De exemplu: sbaglio (greșeală), sdentato (știrb), sdraiato (culcat), sguardo (privire), slancio (avînt), sleale (infidel), sradicare (a smulge cu tot cu rădăcini), smalto (smalț), smarito (rătăcit), snello (zvelt), svizzero (elvețian), svenuto (leșinat), etc. 
• Litera s se citește ca și în limba română în cazurile în care nu se află în poziție intervocalică și nu este urmată de una dintre consoanele b, d, g, l, r, m, n, v: sforzo (efort), squadra (echipă), spalle (spate), superiore (superior), etc. 
• Litera h nu se pronunță niciodată. Aceasta se scrie doar cu scopul de a face diferența vizuală între două cuvinte care se pronunță la fel, însă au sensuri diferite. Spre exemplu: Oh! (interjecție), o (sau), ho ((eu) am), Ah! (interjecție), a (la), ha (are), hanno (au), anno (an), etc. 
• Grupul de litere sce se pronunță șe, iar sci are sunetul și. Iată și exemple: scena (scenă), ascensore (ascensor), scendere (a coborî), pesce (pește), scimmia (maimuță), piscina (piscină). Există, însă, o mică particularitate: dacă după sci urmează o vocală, sunetul i se pierde, și șă se pronunță doar ș. De exemplu: lasciare (a lăsa), scienza (știință), coscienza (conștiință), sciopero (grevă), sciupare (a strica), etc.